De la Oslo la Bergen prin Sognefjord

Blog

De la Oslo la Bergen prin Sognefjord

22 IULIE
Etapa de la Stockholm la Oslo am parcurs-o cu trenul. La ora 08.00 eram pe peronul gării centrale, cu tot cu bagaje. Biletele fusesera deja cumpărate în avans încă din România, așa că nu am avut decât să ne urcăm în vagon, să ne găsim locurile și să ne instalăm comod. Despre curățenie și comfort nu are rost să fac vreo mențiune, căci acestea sunt subînțelese.
Foto: Stefan Holm
Și am plecat... Imediat ce am părăsit limitele oașului am putut observa din nou un lucru ce îl observasem anterior, atunci când coboram către aeroportul Arlanda sau din vârful clădirii SkyView: mare parte din teritoriul țării este acoperit cu păduri (potrivit Wikipedia, procentul se ridică la 65%). Doar din când în când, pădurea lăsa loc unor pajiști de dimensiuni reduse, însă multe din acestea nu sunt cultivate, fiind folosite în special pentru creșterea animalelor.
După prânz, în jurul orei 13.00, am ajuns la destinație. Pe drum nu sesizasem trecerea graniței decât în momentul în care telefoanele mobile au primit mesaje de atenționare de la noile rețele de telefonie din Norvegia. Înainte de a ne îndrepta către apartamentul rezervat, de la biroul turistic am ridicat biletele pentru circuitul Soghefjord in a Nutshell și ne-am cumpărat mâncare de la un magazin din gară.
Atunci când ieșit din clădirea gării și am început să mergem pe Dronning Eufemias gate către apartament, am avut dovada nivelului ridicat al prosperității societății norvegiene. Pe lângă faptul că gara arăta mai degrabă a mall, întreg centrul orașului purta amprenta acestei prosperități: străzi și trotuare impecabile, porțiuni de verdeață perfect îngrijite, clădiri de birouri înalte ce dădeau impresia că ar fi fost ridicate destul de recent, plus o porțiune importantă aflată încă în construcție de-a lungul apei. Curățenia spațiilor publice în această zonă centrală era undeva între perfect și absolut.
După cazare, am încercat să profităm cât mai mult de după-amiaza ce ne rămăsese la dispoziție, așa că am pornit înapoi în direcția gării și către centrul vechi al orașului. Am urcat către palat (Det Kongelige Slott) de-a lungul Karl Johans gate, o stradă cu o mulțime de cafenele, baruri și magazine mai mari sau mici, apoi prin parcul reședinței regale către Frognerparken.
Universitatea din Oslo
Frognerparken este un parc public amenajat în locul unei reședințe impunătoare ce aparținea inițial unui general norvegian din secolul al XVII-lea, Hans Jacob Scheel. Urmașii săi au extins, reamanejat, reconstruit și refăcut proprietatea, până când a fost cumpărată de municipalitate în anul 1896 pentru a fi folosită în interes public. Patru ani mai târziu, în 1900, a fost luată decizia de a se amenaja un parc pe terenul disponibil, iar începând din anii 20 - 30, aici au fost amplasate o serie de sculpturi aparținând lui Gustav Vigeland.
Autor: Andrew Shiva
Gustav Vigeland
Autor: Anders Beer Wilse
De-al lungul aleilor parcului 212 de statui mai mari ori mai mici dau expresia celor mai variante ipostaze umane. Bucuria, tristețea, ura, furia, dragostea maternă, disperarea, compasiunea se regăsesc în atitudinile ori expresiile faciale ale nudurilor de bărbați, femei ori copii care aleargă, se îmbrățișează, se cațără unii pe alții, se luptă ori pur și simplu stau în diverse poziții sugestive.
unctul central al acestei expoziții permanente este Monolitul, o coloană sculptată ce amintește destul de mult de Columna lui Traian din Roma, având o înalțime de 14 m și situat pe o esplanadă largă. Prelucrarea acestuia, de la o simplă coloană din granit până la forma de azi, a durat nu mai puțin de 14 ani de muncă laborioasă.
La întoarcere am făcut o vizită la Fortăreața Akershus, un castel medieval și reședință regală, ce domină de sus întregul port Oslo. La acest moment, citadela este transformată în muzeu, adăpostind totodată și mormintele primilor doi regi ai Norvegiei (Haakon VII și Olav V).
În curtea interioară sunt amplasate niște sculpturi haioase înfățișând copii ori animale fantastice, cu trup de om și cap de elefant.
Ajunși pe meterzele fortăreței, ne-am oprit pentru câteva minute pentru a admira panorama ce ni se desfășura în față: tot portul Oslo se așterne la picioarele tale.
Akerhus a fost ultimul obiectiv bifat în acea zi.
23 IULIE
La primele ore ale dimineții (asta însemnând undeva în jur de 09.00 🙂 ) am coborât în port, de unde o cursă regulată (Bygdøyfergene) cu un vaporaș micuț ne-a dus pe malul peninsulei Bygdøy, o zonă rezidențială unde sunt amplasate trei muzee ce țin de istoria nevigației vechilor norvegieni: Muzeul Vikingilor (Vikingskiphuset), Muzeul Kon-Tiki (Kon-Tiki Museet) și Muzeul Fram (Frammuseet). Primul muzeu este situat la maxim 10 minute de mers pe jos de la debarcader, în timp ce celelalte două sunt situate pe mal la mică distanță de acesta. Acessul în toate cele trei muzee a fost gratuit în baza cardului Oslo Pass.
Despre Muzeul Vikingilor nu sunt prea multe zis: este construit sub forma unei cruci, fiecare braț adăpostind câte o corabie aflată într-o stare mai bună ori mai puțin bună de conservare. Muzeul (ca de altfel orice alt muzeu respectabil) are și un magazin de suveniruri specifice.
Muzeul Kon-Tiki este construit în amintirea celebrelor expediții ale exploratorului norvegian Thor Heyerdahl. Acesta a vrut să demonstreze (contrar teoriilor de la acel moment) că civilizațiile antice de pe continente diferite au avut posibilitatea să interacționeze și să ia legătura unele cu altele, în ciuda distanțelor enorme ce ar fi trebuit să fie parcurse pe apa oceanelor. Astfel, începând cu anul 1947 Heyerdahl împreună cu echipa sa au construit în Peru o plută din lemn de balsa, folosind doar tehnici de construcție străvechi, precum legarea trunchiurilor de copac ce alcătuiau corpul plutei cu funii de cânepă. Pe data de 28 Aprilie 1947, expediția a părăsit portul Callao (Peru) și s-a îndreptat către est de-a lungul curentului Humboldt. Voiajul s-a încheiat pe data de 7 August, atunci când pluta a intrat în coliziune cu un recif, membrii echipei naufragiind pe o mică insulă aflată în largul atolului Raroia (arhipelagul Tuamotu).
În anii ce au urmat, Thor Heyerdahl a întreprins și alte expediții (Ra, Ra II sau Tigris), încercând să traverseze Atlanticul dinspre Maroc către cele două Americi ori să ajungă din Mesopotamia (Irakul actual) în zona Indiei. Deși doar unele din aceste aventuri a ajuns la destinație, distanțele imense parcurse (mii de kilometri) au demonstrat că între civilizațiile antice ar fi putut exista contacte încă din cele mai vechi timpuri, în ciuda înapoierii tehnologice de la acea vreme.

Corabia Fram este una din cele mai celebre și renumite vase de explorare. Este un schooner cu trei catarge, care inițial avea montat la bord un motor cu aburi, pentru ca ulterior acesta să fie înlocuit cu unul diesel. A fost folosit la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX de către exploratorii norvegieni Fridtjof Nansen (1893-1896), Otto Sverdrup (1898-1902) și Roald Amundsen (1910-1912). Muzeul ce îi poartă numele adăpostește vasul original, păstrat în starea în care se afla după terminarea celei de-a treia expediții.
După cele trei muzee, am sărit înapoi pe puntea vaporașului și ne-am întors în centrul orașului. După o vizită la Centrul Nobel pentru Pace (la care eu personal nu am participat), următorul obiectiv a fost Primăria Oslo (Oslo rådhus).
Încă de la intrare am avut un deja-vu. Pe lângă fațada acoperită cu cărămidă roșie, stilul arhitectonic după care fusese construită clădirea era similar celui al Primăriei din Stockholm: aceași piazza centrală cu terase și balcoane de jur împrejur, precum și pereții acoperiți cu picturi murale din tavan până în podea.
Sala Consiliului Municipal
Construcția clădirii a durat mulți ani. Deși primele lucrări au demarat în Septembrie 1931 în prezența regelui de atunci, Haakon VII, finalizarea nu a avut loc decât în mai 1950, întârzierea fiind determinată în mare măsură de ocupația germană din timpul celui de-a Doilea Război Mondial. De altfel, multe din picturile aflate în interiorul clădirilor conțin scene simbolice pentru această perioadă: activitatea Rezistenței antigermane, abuzurile suferite de populație în timpul ocupației, precum și eliberarea. Probabil și din acest motiv, ceremonia anuală de decernare a Premiului Nobel pentru Pace are loc în sala mare a Primăriei, în prezența familiei regale și a primului-ministru (premiile Nobel pentru literatură, chimie, fizică și medicină sunt decernate la Stockholm).
Ne-am îndreptat către cea mai apropiată stație de metrou (T-Bane), cu intenția de a merge în direcția Holmenkollen. Însă ca un făcut, tocmai în acea zi o defecțiune intervenită imediat după stația noastră a făcut ca pe acea porțiune traficul să fie întrerupt. A trebuit să ne reanalizăm opțiunile și să găsim o variantă alternativă de transport, așa că am găsit un traseu de autobuz care ne ducea undeva după porțiunea blocată, în apropierea unei stații de metrou. Și pentru că legile lui Murphy sunt în vigoare și în Norvegia, în acea stație am luat din greșeală o cursă care ne ducea înapoi către centrul orașului. Așa se face că a trebuit să coborâm la stația următoare și ne-am urcat într-o garnitură ce mergea direcția corectă, ajungând în cele din urmă la Holmenkollen cu o întârziere semnificativă.
Holmenkollen este o zonă rezidențială a orașului, situată pe un pisc muntos din apropiere. Atracția principală a zonei constă în trambulina de ski construită aici, aceasta făcând parte dintr-o complex mai mare dedicat sporturilor de iarnă.
Sursa: visitoslo.com
La momentul la care am vizitat trambulina, aceasta în mod evident nu era în folosință, dat fiind anotimpul. Pe perioada iernii însă, complexul împreună cu trambulina (cu o capacitate de 70.000 locuri) găzduiește numeroase competiții sportive, atât interne, cât și internaționale. Inițial aici era doar o pârtie naturală, însă de-a lungul timpului aceasta a fost în mod constant îmbunătățită.
Pentru cine ajunge aici (indiferent de anotimp) recomand simulatorul de ski aflat la baza trambulinei: o capsulă cu banchete interior și având în partea din față un ecran de dimensiuni mari. Pe durata programului de simulare, în capsulă se face întuneric deplin, în timp ce pe ecran sunt redate curse de ski ori sărituri pe trambulină înregistrate cu ajutorul unor camere montate pe casca skiorului. Acest lucru, combinat cu mișcarea capsulei în ritmul filmului crează o senzație de destul de puternică de autenticitate.
După ce am bifat Holmenkollen, ne-am reîntors în oraș pentru a vizita Palatul regal. Însă întârzierile din cursul zilei ne dăduseră un pic peste cap programul. A trebuit să facem un adevărat tur de forță pentru a parcurge traseul în sens invers (defecțiunea de la T-Bane în continuare nu era remediată) și a ajunge la intrare la ora programată.
Din păcate în ceea ce privește turul Palatului Regal din Oslo nu am posibilitatea să postez nici o fotografie. Regulile au impus lăsarea oricărui dispozitiv de înregistrare foto sau video la garderobă, astfel încât nu am decât câteva poze din exterior.
După turul Palatului, am făcut ceva cumpărături pe Karl Johans gate, apoi am mers la un magazin din incinta gării pentru a lua ceva de mâncare. Am profitat de ocazie și am pus în coș și vreo două-trei beri, căci fusese o zi destul de agitată și ne simțeam deshidratați. Am plătit primul la casă și am ieșit din magazin, așteptându-i și pe ceilalți să termine cumpărăturile. Numai că pentru ei norocul se terminase: vânzătoarele le-au scos băutura din coșuri. Am aflat cu această ocazie că în Norvegia cumpărarea de alcool în magazine este un lucru oleacă mai complicat decât în România. Pe lângă faptul că pentru vânzarea de alcool este nevoie de o autorizație specială, în timpul săptămânii poți cumpăra doar până la ora 20.00, sâmbăta doar până la 18.00, iar duminica... DELOC. În ceea ce mă privește, nu mi-am explicat nici acum de ce am fost singurul care a putut trece de casă fără probleme, în timp ce în privința celorlalți au fost foarte stricți.
Un pic dezamăgiți, am făcut o mică ascensiune până în vârful esplanadei înclinate a clădirii Operei, de unde am admirat soarele care refuza și aici să se coboare către orizont. Ne-am întors la apartament, unde cu greu am împărțit berile cumpărate în mod ilicit.
24 IULIE
Pentru porțiunea Oslo-Bergen inițial am intenționat să creez o postare separată. Însă am realizat că în afară de o descriere sumară a călătoriei, nu aveam prea multe de spus. Sognefjord in a Nutshell este un circuit turistic ce durează în principiu o zi. Spun în principiu pentru că exceptând prima porțiune de la Oslo la Myrdal (unde biletele de tren sunt cu rezervare), celelalte două etape (Myrdal - Flåm și Flåm - Bergen) pot fi parcurse oricând și în oricare mod e mai convenabil (fracționat în mai multe zile sau dintr-o dată).
Am pornit duminica dimineață din Gara Centrală cu o cursă regulată de tren către Bergen. Ca și drumul între Stockholm și Oslo, întreaga regiune este practic o pădure întinsă, întreruptă uneori de pășuni, dar și de lacuri în care se reflectă smaraldul pădurilor ori azurul cerului.
Pe măsură însă ce calea ferată urcă în munți către Myrdal, pădurea începe să se rărească și lasă loc unor pajiști alpine întinse, pe care sunt aruncate din loc în loc căsuțe. La un moment dat, panourile luminoase din vagon indică altitudinea de 1222 m.
Ajunși la Myrdal, am coborât, în timp ce trenul a pornit mai departe către Bergen. Aveam să ajungem și noi mai târziu în acea zi, dar după un ocol considerabil. Din această gară am pornit către Flåm cu o garnitură aparținând Flåmsbana, pe un traseu denumit „cea mai frumoasă cale ferată din lume”. Mai precis, de la Myrdal (867 m) până la Flåm (0 m) nu sunt decât 20 km, însă peisajul „face toți banii”. Acești 20 km sunt o succesiune de tuneluri și văi amețitoare, iar de pe versanții munților curg nenumărate cascade și căderi de apă rezultate ca urmare a topirii ghețarilor de pe crestele munților. Garnitura se deplasează cu viteză redusă datorită pantei deosebit de abrupte (1:18), așa că este suficient timp pentru fotografii și filmări. La un moment dat, trenul iese dintr-un tunel și se oprește lângă o platformă metalică construită în coasta muntelui. Aici este punctul forte al întregului circuit, anume cascada Kjosfossen, o cădere spectaculoasă de apă de 225 m. Debitul de apă este așa de mare, încât obiectivele camerelor sunt obturate în mai puțin de un minut de picăturile fine ce plutesc în aer. La un moment dat, o muzică stranie se aude în niște difuzoare, iar sus pe munte apar niște siluete feminine întruchipând niște creaturi fantastice.

După Kjosfossen, peisajul se mai „îmblânzește” un pic, însă nu își pierde din frumusețe. Locul prăpăstiilor abrupte pe buza cărora șerpuiește calea ferată este luat de văi mai domoale. Încet-încet, altitudinea scade și apar primele semne ale civilizației.
În cele din urmă am ajuns în micul orășel Flåm, de unde urma să ne îmbarcăm în vasul expres către Bergen prin Sognefjord, cel mai lung fiord al Norvegiei, supranumit „Regele Fiordurilor”. Are o lungime totală de 204 km, iar adâncimea maximă a acestuia este de nu mai puțin de 1308 metri.
Vaporul tip catamaran era deja tras la chei atunci când am ajuns la Flåm, însă întrucât plecarea nu avea să fie decât peste aproape 1 oră, am profitat de timp să mergem prin magazine pentru a cumpăra suveniruri și a ne lua de mâncare pentru drum.
Pe vas am avut norocul să ocupăm locuri în primul rând de scaune, așa că am avut pe toată durata călătoriei o priveliște excelentă. Am urcat și pe puntea superioară, ocazie cu care curentul creat de deplasarea navei mi-a zburat din cap șapca împreună cu ochelarii... 🙁

 

Spre seară am ajuns în portul din Bergen. Cazarea o rezervasem la Scandic Neptun, la un preț mai mult decât decent, având în vedere nivelul general al prețurilor din Norvegia. După ce ne-am cazat, am ieșit la o plimbare prin zona portură a orașului (Bryggen).
Bergen este al doilea oraș ca mărime al Norvegiei; în trecut era principalul pol economic al țării, făcând parte din Liga Hanseatică începând cu secolul XIV până în secolul XVI. Datorită legăturilor comerciale intense din acea perioadă, aici a existat vreme îndelungată o comunitate germană semnificativă, formată aproape în exclusivitate din negustori care se îndeletniceau cu comerțul de pește în principal. Interesant că până în 1912 construcția caselor trebuia făcută numai din lemn, iar acest lucru se vede la clădirile ridicate pe chei. Din acest motiv, întreaga zonă este inclusă în patrimoniul cultural al UNESCO.

Bryggen se află situat la poalele Vârfului Fløyen (399 m). Acesul până în vârf se face cu un funicular modern (Fløibanen) ce se deplasează pe 844 m de șine de jos până în vârf, deservind atât turiștii care doresc să vadă panorama orașului, cât și locuitorii din zonă. Pe platoul din vârf este amplasată statuia unui trol uriaș, numai bun de fotografiat împreună cu turiștii.

După coborâre am mers în piața de pește, cu gândul de a încerca niște produse specifice, însă prețurile prohibitive ne-au determinat să ne reorientăm tot către „clasicele” sandwichuri de la 7-Eleven cu care deja ne obișnuisem.
25 IULIE
După micul dejun servit la hotel, în așteptarea cursei Flybussen ce avea să ne transporte la aeroport, am decis să ne mai plimbăm un pic pe străzi. Am intrat prin spatele clădirilor din lemn de pe chei (majoritatea transformate acum în magazine), prin pasajele înguste în care aerul încă îmbibat de mirosul de rășină de brad, ca și cum construcțiile fuseseră ridicate recent...
...am urcat pe acoperișul Hotelului Clarion de unde am admirat panorama radei portului...
...și ne-am mai plimbat aproape o oră fără o destinație precisă, însă deja începuse să plouă, așa că ne-am întors la hotel pentru a ne lua bagajele, iar apoi am mers în punctul de unde urma să fim luați de cursa către aeroport. Între timp ploaia a început să se întețească, ajungând să plouă torențial la momentul la care ne-am îmbarcat, ceea ce a determinat întârzierea decolării către Copenhaga.
Așa s-a dus și cea de-a doua etapă a „road trip-ului” din Scandinavia. Urmau însă alte patru zile de hoinăreală în orașul Micii Sirene.

Comments are closed.

string(12) "theme_locals"