Austria I: Kaiserliche Wien

Blog

Austria I: Kaiserliche Wien

Cred că este cazul să mă apuc și de hoinăreala asta...
Anul acesta eram de mult în luna iunie și încă nu știam dacă voi reuși să plec în concediu, datorită unor complicații la  muncă. Pe la mijlocul lunii, am decis că totuși că trebuie să risc și mi-am rezervat biletele de avion către Viena. În ceea ce privește cazarea, am rezervat trei zile în Viena, iar inițial am ales a doua destinație Innsbruck. Câteva zile mai târziu, m-am „întors”, am anulat cazarea din Innsbruck și am făcut o rezervare la un hotel din Salzburg. Trei nopți la Viena, trei la Salzburg.
Viena
FFWD... sunt în avionul Tarom care începuse manevrele de aterizare către Vienna International Airport. Afară, vreme ploioasă și mohorâtă. Ca o paranteză, observ tot mai des că vremea rea a devenit definitorie la majoritatea aterizărilor mele. Charleroi, Glasgow, Viena, Kastrup... de Keflavik nici nu mai amintesc. După aterizare și parcarea la terminal, mi-am luat bagajul, am comunicat acasă că am ajuns cu bine și m-am îndreptat către stația subterană de tren din incinta aeroportului.
Pentru a ajunge în oraș sunt disponibile trei variante feroviare: cursa specială City Airport Train (CAT), care te duce în gara Wien Mitte la fiecare 30 de minute, o cursă regulată a Österreichische Bundesbahnen (ÖBB) care face legătura cu principalele orașe austriece de asemenea la fiecare 30 minute și care oprește în gările Miedling și Hauptbahnhof și un tren expres între aeroport și gara Wien Florisdorf, care de repede ce merge ajunge în 38 de minute, spre deosebire de primele două care fac doar 16 minute. CAT este cel mai scump (11 € dus, 19 € dus-întors), spre deosebire de cursa regulată a ÖBB care costă doar 4.20 €, așa că dacă nu vrei să ajungi neaparat în gara Wien Mitte, poți ajunge în oraș cu a doua variantă în exact același timp. 
După ce am ajuns la Gara Centrală (Hauptbahnhof), am luat un metrou care m-a lăsat exact în stația din fața hotelului unde aveam rezervarea. Am ajuns destul de devreme, așa că în mod previzibil camera nu era încă gata. Am lăsat bagajele la hotel, am luat din nou metroul către centru și am coborât în una din cele mai mari stații din Viena - Karlsplatz. În prima zi plănuisem să străbat orașul la bordul autobuzelor Big Bus în baza Vienna City Card.
Viena este superbă. Viena este impunătoare. Viena este fermecătoare. Dar mai presus de toate, Viena este intimidantă. Capitală a unui imperiu care în urmă cu 150 de ani stăpânea mare parte din Europa Centrală și de Sud-Est, și-a exercitat puterea asupra milioane de oameni ce vorbeau o sumedenie de limbi, de la germană și maghiară la română, cehă, slovacă, slovenă, sârbo-croată, ucraineană și idiș, până la sfârșitul Primul Război Mondial, atunci când Imperiul Austro-Ungra, încremenit într-un conservatorism irațional, s-a fărâmat în mod spectaculos, dând naștere unor întregi națiuni (ex. Cehoslovacia ori Yugoslavia) ori contribuind la învigorarea altora deja existente (Regatul României). Timp de sute de ani, a atras mii de pictori, sculptori, muzicieni, dar și oameni de știință, ceea ce a dus la transformarea sa într-o adevărată bijuterie arhitectonică. În centrul orașului, de-a lungul străzilor tronează clădiri impunătoare și somptuoase, dovezi ale bogăției și averilor foștilor proprietari.
Deși percepția generală despre imperiul condus din Viena a fost una a asuprii sistematice a popoarelor ce nu aveau norocul să vorbească germana sau maghiara, stăpânirea imperială a însemnat totodată și un nivel de protecție ridicat din punct de vedere militar, dar și juridic. Privind doar pe meleagurile noastre, este evidentă diferența de civilizație între partea vestică a țării și cea a fostelor provincii ale regatului, chiar și după 100 de ani, din care 45 sub comunism și alți aproape 30 într-o perioadă uneori tulbure. Numai cu titlu de exemplu, în Ardeal proprietățile funciare au înregistrate întregul istoric al vânzărilor și transmiterilor succesive până la mijlocul secolului ... XIX, sistem care abia acum este în curs de implementare în restul României. Este doar o dovadă a amprentei lăsate asupra relațiilor sociale de către defunctul Imperiu.
Mulți cred că expresia Ai carte, ai parte semnifică beneficiile ce le-ar avea o persoană ca urmare a educației și instruirii sale școlare. În realitate, expresia își are originea în Transilvania, acolo unde în cazul unui litigiu asupra unui imobil, câștig de cauză îl avea cel care avea înscris dreptul de proprietate în cartea funciară.
Unul din „polii turistici” ai Vienei este Palatul Hofburg. După ce a slujit în perioada Imperiului ca reședință de iarnă a suveranilor, în prezent acesta este reședință oficială și sediu al Președintelui Austriei, în timp ce cel al Cancelarul se află în imediata apropiere a palatului, într-o clădire cu o arhitectură asemănătoare. Chiar dacă întreaga administrație imperială a fost desființată în 1918, întregul complex de clădiri este administrat în continuare de un Burghauptmann, funcție ce datează din perioada medievală.
Corpul principal al complexului este de forma unui hemiclu, având în fața o esplandă imensă, numită Piața Eroilor (Heldenplatz), străjuită de o parte și de cealaltă a căii de acces ce o străbate de două statui ecvestre ale prințului Eugen de Savoya și respectiv ale arhiducelui Carol de Austria. În această piață, la 15 martie 1938 Adolf Hitler a proclamat anexarea Austriei la cel de-al Treilea Reich ce ar fi trebuit să dureze 1.000 de ani, dar care s-a destrămat în sunet de explozii după nici opt ani.
În spațiile deschise publicului, palatul Hofburg găzduiește în principal Biblioteca Națională a Austriei (fostă Bibliotecă a Curții), Școala Spaniolă de Echitație, dar și Tezaurul Imperial (Kaiserliche Schatzkammer), o colecție impresionantă de obiecte de preț (coroane, bijuterii, statuete din piatră prețioasă), dar și de picturi ale unor figuri celebre din îndelungata istorie a Imperiului (ex. Napoleon Bonaparte). Această expoziție este adăpostită de o aripă veche a palatului, în care se intră prin Poarta Elvețiană (Schweizerhof). Tezaurul este împărțit în două părți, una „seculară” formată din obiecte aparținând familiilor imperiale de la cârma Imperiului și una „ecleziastică” alcătuită din obiecte de cult, precum bunuri presupus a fi atribuite sfinților.
Alăturat corpului principal al palatului (cel în formă de hemiciclu), sunt alipite o serie de alte anexe, construite în diverse perioade ale istoriei, la care se ajunge printr-un șir de curți și porți.
Vis-a-vis de Hofburg, de cealaltă parte a Ringstraße se află Piața Maria Tereza (Maria-Theresien-Platz). Încadrată de Muzeul de Istorie Naturală (Naturhistorisches Museum) și cel de Istorie a Artei (Kunsthistorisches Museum), piața are în mijloc (da, ați ghicit)... statuia împărătesei Maria Tereza, cel mai faimos personaj feminin din istoria Imperiului. Cele două muzee sunt adăpostite în două clădiri identice construite la sfârșitul secolului XIX.

Maria Tereza (sau mai precis Maria Theresa Walburga Amalia Christina) a fost singura împărăteasă din istoria Imperiului. Și-a început domnia în 1740, atunci când tatăl său a decedat fără urmași de sex masculin. Cu nu mai puțin de 27  de ani înainte, împăratul Carol al VI-lea emisese Sanctio Pragmatica, edictul ce permitea urcarea pe tron și a urmașilor de sex feminin. Deși pe timpul vieții lui Carol, marile puteri europene (Franța, Spania, Marea Britanie, Republica Olandeză și Prusia) agreaseră edictul împăratului austriac (unii în schimbul unor importante concesii teritoriale, politice și economice), încoronarea Mariei Tereza le-a determinat pe acestea să denunțe Sanctio Pragmatica, ceea ce a dus la izbucnirea războiului.
Războiul cu puterile europene nu a fost singura problemă cu care Maria Tereza s-a confruntat la urcarea pe tron. Conducerea dezastruoasă a tatălui său și războiaele în care fusese implicat imperiul lăsaseră trezoreria aproape goală, în timp ce armata număra doar 80.000 de oameni, ce nu erau plătiți cu zilele.
Pe de altă parte, căsătoria sa cu Franz Stephan a fost una „îmbelșugată”. Cuplul imperial a avut nu mai puțin de 16 copii, din care „doar” trei au murit de mici. Fertilitatea Mariei Tereza era aproape în permanență însărcinată, ajungând ca în același timp să se pregătească de nașterea copiilor mai mici, în timp ce aranja căsătoriile celor mai mari. Cea mai mică fiică, Maria Antoinette, avea însă să sfârșească tragic, ghilotinată la câteva luni după soțul său, Ludovic al XVI-lea, la 17 octombrie 1793 ca urmare a condamnării sale la moarte de către un tribunal revoluționar francez.
Pornind de la Hofburg către est, se ajunge la simbol al Vienei - Catedrala Sf. Ștefan (Domkirche St. Stephan). Ca mai toate edificiile de acest gen, construcția acestui lăcaș de cult a durat aproape două secole: pornind de la un edificiu redus, cu timpul s-au adăugat anexe noi, turnuri, zidurile vechi s-au dărâmat și au fost ridicate altele mai înalte, incendii au distrus acoperișuri, însă cu timpul s-a ajuns la ceea ce se vede la acest moment în Stephanplatz.
Două turnuri străjuiesc de o parte și de cealaltă mărețul edificiu. Cel mai înalt este turnul sudic, ridicat între 1368 și 1433. Are o înălțime de 136 metri și poate fi urcat până aproape de vârf pe o scară circulară cu 343 de trepte. Atunci când am vizitat catedrala bineînțeles că nu m-am putut abține și, după ce am plătit taxa de vizitare de câțiva euro, am început să urc în viteză în ideea de a ajunge în vârf fără nici o oprire. Am reușit performanța, însă cu prețul unei senzații de „ardere” în piciorul drept (datorită acumulării acidului lactic). Scările circulare sunt mult mai dificil de urcat decât cele drepte, întrucât piciorul din interior va fi mereu mult mai solicitat de cel din exterior.
Cât privește turnul nordic, acesta s-a vrut inițial o copie fidelă a celui sudic, însă la începutul secolului al XVI-lea construcția sa a fost oprită. Arhitectura gotică a perioadei medievale, cu linii înalte și zvelte și cu ornamente complicate, devenise deja un trend desuet, depășit de cel mai nou al Renașterii, mai simplu și mai practic. De altfel, acoperișul adăugat la final respectă acest ultim stil, iar construcția abia dacă depășește cu jumătate înălțimea „fratelui” său de pe partea sudică, iar urcarea până în vârf se face nu pe scări, ci cu ajutorul unui lift modern.
Acoperișul turnului nordic este însă singura „pată de culoare” din arhitectura catedralei: atât interiorul, cât și exteriorul sunt în tradiționalul stil gotic al edificiilor de cult din Europa de Vest.
Palatul Hofburg era reședința imperială de iarnă, Palatul Schönbrunn era cea de vară. Ca și „fratele” său de la Versailles, a fost inițial doar o reședință de vânătoare cumpărată în secolul XIV și în jurul căreia se întindea un vast domeniu îngrădit și împădurit, populat din belșug cu fazani, rațe, cerbi și mistreți. Cu timpul însă au apărut mici anexe, o livadă de portocali, pentru ca pe timpul Mariei Tereza întregul domeniu să sufere o transformare radicală în forma de astăzi. Ulterior, împăratul Franz Iosif a ordonat o redecorare a exterioarelor în stilul neoclasic.
Deși situat oarecum în afara zonei de interes turistic major a Vienei, Schönbrunn este probabil cel mai vizitat obiectiv al orașului. Alături de palatul propriu-zis, mai pot fi vizitate Livada de Portocali, Labirintul, Grădina Zoologică și Muzeul Copiilor pentru cei mici, Grădina Privată sau Gloriette, o anexă amplasată în vârful dealului la poalele căruia se află palatul. Dintre toate variantele de bilete puse la dispoziție pe site, am ales în acea zi Grădina Privată, vizitarea palatului (Grand Tour) și Gloriette.
Grădina Privată
Gloriette

Cât priveşte Grand Tour, acesta este, alături de Imperial Tour, una din cele două variante care trebuie neaparat luate în calcul la vizitarea Schönbrunnului. Diferența dintre prețurile celor două variante este de doar 3.30 € , în timp ce în materie de „ofertă” Grand Tour oferă cu 18 mai multe camere. Din păcate (ca la toate obiective de acest gen) în interior nu am putut intra cu camere foto sau video. Timp de aproape o oră am mers de-a lungul somptuoaselor săli oficiale ale palatului, dar și prin camerele private ale monarhilor. Am vizitat, pe lângă somptuoasele încăperi oficiale, apartamentul ultimului împărat, Franz Iosif, modest mobilat și auster, dar și pe cel al soției sale, Elisabeta. De remarcat că turul este unul de genul audio guide, iar una din limbile disponibile este româna.

Autor: Ralf Roletschek / roletschek.at
Cronicile vremii, dar și filmele turnate mai târziu, au prezentat căsătoria dintre Franz Iosif și Elisabeta „Sissi” ca fiind o mare poveste de dragoste dintre doi tineri care s-au iubit sincer și din toată inima. Realitatea a fost însă mult mai puțin prozaică, căci imediat după căsătorie Sissi (care beneficiase până la vârsta de 16 ani de o educație destul de liberală și progresistă) s-a simțit încorsetată de eticheta rigidă și conservatoare a Curții Imperiale vieneze. La acest lucru s-a adăugat supravegherea strictă și constantă din partea reginei-mamă, care nu o suporta, reciproca fiind de altfel pe deplin valabilă. Toate acestea au avut cu timpul drept rezultat îndepărtarea sa de soțul său, care însă a continuat să o iubească nebunește.
Împărăteasa „Sissi” a fost o figură aparte în istoria dinastiei Habsburgilor. În contrast evident cu Franz Iosif, un personaj deosebit de strict, care se trezea întotdeauna la 4 dimineața, pentru a începe să lucreze la 5, „Sissi” era imaginea noii generații, fapt care i-a atras imediat simpatia publicului. Fuma în mod regulat, practica zilnic exerciții de gimnastică, era o călăreață desăvârșită și ținea o dietă deosebit de strictă pentru a-și menține silueta. La o înălțime de 1.72 m avea în mod constant 50 kg, în ciuda celor patru nașteri din cursul vieții. Adopta în mod constant ținute vestimentare moderne, cu o linie subțire și suplă. Era profund interesată de filozofie, istorie și literatură, vorbea fluent engleza și franceza, luând totodată lecții de greacă modernă și maghiară.
Viața împărătesei „Sissi” a fost una marcată de evenimente tragice. Din căsătoria sa cu Franz Iosif au rezultat patru copii, dintre care trei fete (Sophie, Gisela și Valerie) și un fiu (Rudolf), cel care ar fi trebuit să moștenească tronul Imperiului Austro-Ungar. Prima fată, Sophie, a murit cel mai probabil de febră tifoidă la vârsta de doi ani, în timpul unei călătorii la Budapesta. Cât privește prințul Rudolf, acesta a murit la vârsta de 31 de ani, în ceea ce este cunoscut drept incidentul Mayerling, în circumstanțe încă neclare. Opinia generală este că în noaptea de 29/30 ianuarie 1889, în timp ce se afla la domeniul de vânătoare Mayerling împreună cu amanta sa, baronesa Maria Vetsera, prințul Rudolf ar fi împușcat-o în urma unei dispute violente, după care s-a sinucis.
Moartea prințului Rudolf a fost o adevărată lovitură pentru „Sissi”. De la acel moment a renunțat la a îndeplini orice îndatoriri oficiale în cadrul Curții, căzând într-o perioadă de depresie. A început să călătorească în mod frecvent prin Europa, comandând inclusiv o reședință în insula Corfu, unde se retrăgea adesea, făcând vizite inclusiv în țări precum Maroc, Algeria, Egipt sau Imperiul Otoman.
La 10 septembrie 1898, în timp ce se afla în Geneva împreună cu una din doamnele sale de companie, Elisabeta „Sissi” a fost atacată cu un obiect tăios improvizat de un anarhist italian pe nume Luigi Lucheni. După lovitura aplicată în zona inimii, împărăteasa a căzut jos, reușind apoi să se ridice, fără a realiza că fusese rănită. A leșinat la scurt timp, iar o persoană aflată în apropiere a observat o mică pată de culoare roșie deasupra sânului stâng. Fiind dusă înapoi la hotel, a decedat la scurt timp după aceea.
În afară de tururile de vizitare plătite, accesul este gratuit în imensa grădină din jurul palatului. O rețea de drumuri și poteci acoperite cu zgură și pietriș străbat pădurea ce acoperă mare parte din domeniu și fac legătura între diverse bazine cu apă, fântâni arteziene și grupuri statuare. Unul din aceste puncte de interes sunt Ruinele Romane, un complex arhitectural cu aspect de construcție părăsită de câteva secole, care însă a fost ridicat în mod intenționat în acest fel, sau Fântâna lui Neptun, de la poalele dealului unde este ridicat Gloriette.

 

Cine dorește să vadă și un Schönbrunn în miniatură, o poate face vizitând Palatul Belvedere, situat într-un mic parc la marginea dinspre sud-est a centrului Vienei. Este un complex format din două corpuri: Marele Belvedere, ridicat la capătul de sus al parcului și Micul Belvedere, amplasat la poalele colinei.
A fost construit într-un elegant stil baroc de prințul Eugen de Savoya, general al armatei imperiale și arhiduce al Austriei, unul din cei mai glorioși lideri militari europeni ai vremei sale și nu numai. La momentul începerii construcției sale, zona cumpărată de prinț era una neamenajată, situată aproape de marginea orașului, pe drumul către Regatul Ungariei, astfel că arhitecții și constructorii însărcinați cu ridicarea somptuoasei reședințe de vară au avut mână liberă și și-au putut manifesta în voie talentul, fără constrângerile unui teren înghesuit. Eugen de Savoya era unul din cei mai bogați și puternici bărbați de stat ai Imperiului Habsburgic, așa că probabil doar respectul ce îl datora familiei imperiale l-a împiedicat să comande construirea unei reședințe comparabile cu Palatul Hofburg sau Schönbrunn.
La acest moment palatul (atât Marele, cât și Micul Belvedere) au destinația de muzeu, găzduind numeroase colecții și expoziții de pictură ori sculptură, unele din perioada modernă contemporană și care astfel sunt într-un contrast evident cu stilul baroc specific secolului XVI.
Într-un din sălile Micului Belvedere o pictură sau mai degrabă desen mi-a atras atenția în mod deosebit. Era o ilustrare grafică a Europei, mai precis a situației politico-militare de pe continent la începutul Primului Război Mondial. În mijlocul hărții sunt desenate Puterile Centrale (Germania și Imperiul Austro-Ungar) reprezentate de soldați în poziții de apărare, încolțiți de inamicii din jur. Italia, Franța, Spania și Marea Britanie sunt caricaturizate prin imagini grotești sau ridicole, având trăsăturile somatice specifice ori uniformele exagerate. Serbia arată nu mai mult și mai puțin precum un... porc, simbolistic pentru rolul atribuit de austrieci în privința declanșării războiului. Înspre est Imperiul Țarist este înfățișat printr-un uriaș cu gura larg deschisă, încercând să înghită o halcă uriașă din Europa și ținut la distanță doar de baionetele militarilor germani și austrieci. Cât privește regatul României, acesta apare întruchipat prin figura regelui Carol I îmbrăcat în uniformă militară.
Bineînțeles că în afară de aceste obiective vizitate, Viena oferă o sumedenie de alte atracții, precum Primăria (Rathaus), parcul de distracții Prater, Opera Vieneză, Stadtpalais (reședința de iarnă a prințului Eugen de Savoya), Parlamentul (în renovare atunci când am trecut pe lângă el), Biserica Votivă (Votivkirche), faleza Dunării și crozierele pe aceasta.
Pornind de la Karlsplatz în direcția Palatului Schönbrunn se află situată un piață agroalimentară unde, pe lângă vânzătorii de haine, fructe, mirodenii, pește și carne, sunt o mulțime de terase unde se poate servi masa ori bea o halbă de bere în zilele toride de vară. Pentru mine, în comparație cu explozia de arome și culori din La Bocheria, această piață nu avea un farmec ieșit din comun, însă atunci când îți este foame ori sete, aceste aspecte devin nerelevante. Am mâncat în fiecare zi la prânz, fie un curry de pește, fie un șnițel vienez (care în treacăt fie spus nu are nimic deosebit) ori un hamburger de vită.

Comments are closed.

string(12) "theme_locals"