Olanda: lalele, mori de vânt și biciclete

Blog

Olanda: lalele, mori de vânt și biciclete

În 2014, cu ocazia hoinărelii prin Flandra, într-una din zile am tras o fugă și prin Amsterdam. Pusă cap la cap, vizita nu a durat mai mult de 4 ore, astfel încât nu am „înțeles" mare lucru din acest oraș, așa cum nu am înțeles nimic nici din Lille în ziua următoare.
Anul următor mi-am luat revanșa cu vârf și îndesat. Am avut șansa să mă alipesc la un grup mai mare, care urma să plece la sfârșitul lunii iulie, exact în prima săptămână din concediul meu de odihnă. Și întrucât cei din grup făcuseră deja rezervări pentru cazare la un hotel în centrul Amsterdamului nu a mai fost nevoie să îmi bat capul cu „formalități”.
Ei bine, iată-ne pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, unul din punctele nodale ale traficului aerian în Europa. Prima oprire a fost la centrul de informare turistică, de unde am achiziționat fiecare câte un I Amsterdam City Card, bilete de tren de la aeroport la gara centrală și înapoi, precum și un card de  transport de 1 zi în zona metropolitană a Amsterdamului. Pentru cei ce nu cunosc, City Cardul (iar asta este valabil și pentru alte orașe) oferă transport public gratuit în perioada de valabilitate, acces liber ori la preț redus la principalele obiective turistice, discounturi la unii comercianți, precum și un tur pe canalele Amsterdamului (de asemenea gratuit). O modalitate convenabilă de economisire, după părerea mea.
Ajunși în gara centrală (Centraal Station), am luat un tramvai până la hotel, unde ne-am cazat la scurt timp de la venire. Camera... hmmm, era ceva mai mare decât o debara, practic o încăpere suficient de încăpătoare pentru a adăposti două paturi de o persoană, o baie fără cabină de duș și comodă pentru TV. Accesul în cameră se făcea pe baza unei cartele perforate din plastic masiv. Poate la sfârșitul anilor '50 tehnologia era considerată hi-tech, însă  cineva a omis să le reamintească administratorilor hotelului că între timp au apărut tehnologii ceva mai moderne, precum cardurile cu bandă magnetică sau chiar chipurile NFC.
Însă aceste aspecte prea puțin contau. Venisem să mă plimb și să vizitez, nu să stau în cameră în afara orelor de somn, așa că mi-am aranjat rapid hainele prin dulap și am ieșit la plimbare.
Cine își închipuie că Amsterdam înseamnă doar Red Light District și coffeeshop-uri, se înșeală amarnic. Amsterdam e mai mult decât atât: este un oraș plin de viață și culoare, cu oameni relaxați și zâmbitori, plin de istorie, un loc unde te simți ca acasă, oricât de „ciudat” ai fi și unde câtă vreme nu deranjezi pe nimeni, vei fi lăsat în pace și vei fi tratat cu amabilitate.
După cum probabil știți, Amsterdamul este cunoscut ca fiind capitala mersului pe bicicletă. Infrastructura rutieră a orașului (ca și a întregii Olande de altfel) este concepută în așa fel încât să promoveze deplasarea nepoluantă. Pe străzile principale, există amenajate piste pentru biciclete marcate în mod vizibil, suficient de late încât să permită deplasarea a două sau chiar trei biciclete în același rând. Semnalizarea rutieră cuprinde treceri în paralel cu cele pietonale, semafoare dedicate și bineînțeles parcări în principalele zone ale orașului. De remarcat că această infrastructură a fost dezvoltată în dauna celei destinate autovehiculelor, pe principiul „dacă nu îți convine, lasă mașina acasă și mergi cu bicicleta ori cu transportul în comun”. Toate aceste măsuri, combinate cu un transport public eficient care beneficiază de benzi de circulație rezervate, încurajarea achiziționării de automobile electrice, precum și tarifele de parcare extrem de ridicate au avut de-a lungul timpului drept efect reducerea considerabilă a numărului de autovehicule din oraș. Abia când m-am reîntors în țară am realizat diferența enorma între traficul aglomerat și sufocant din orașul meu (cu o populație de 4-5 mai redusă) și cel aerisit din Amsterdam, cu mașini puține chiar și în zonele centrale. Așa se face că potrivit unor statistici din 2006 (deci în urmă cu aproximativ 10 ani!) în Amsterdam existau aproximativ 1.000.000 de biciclete, iar 60 % din deplasările efectuate în oraș erau făcute cu ajutorul bicicletelor.
ZIUA 1
Punctul central al Amsterdamului turistic este piata Dam. Pornind de aici pot fi vizitate principalele obiective turistice ale orasului, unele din acestea constituind limitele pietii. Astfel, pe una din laturi se gaseste fostul Palat Regal și Biserica Nouă - De Nieuwe Kerk (vest), Muzeul Figurilor de Ceară Madame Tussaud (sud), în timp ce peste stradă se înalță Monumentul Național ridicat în cinstea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial, cu Hotelul Krasnopolski și magazinul De Bijenkorf în spate. Din Dam pornește căte nord Damrak ce face legătura cu gara centrală, una din cele mai importante și mai aglomerate artere turistice, cu o mulțime de magazine și restaurante pe trotuarul dinspre vest. În zona dinspre est a străzii se găsește faimosul Red Light District. Dar despre acesta un pic mai târziu...
Primul obiectiv vizitat a fost De Nieuwe Kerk. Termenul Nieuwe („Nouă”) nu trebuie să inducă în eroare o persoană neavizată, facând-o să creadă că edificiul ar fi fost ridicat relativ recent. De fapt, biserica a fost ridicată la începutul secolului 15 și este numită astfel pentru a o deosebi de Oude Kerk (Biserica Veche), aflată acum în centrul Cartierului Roșu. La acest moment Nieuwe Kerk nu mai este folosită în scopul pentru care a fost construită, ci doar pentru expoziții și concerte de orgă. La momentul la care am vizitat-o găzduia o expoziție de artă având ca subiect familia regală a Olandei. De altfel, aici se țin ceremoniile de încoronare ale monarhilor, potrivit dispozițiilor constituționale care prevăd că încoronarea și depunerea jurământului de către rege/regină vor avea loc întotdeauna la Amsterdam, deși Palatul Regal actual se află la Haga. Este o particularitate ciudată a orașului: potrivit Constituției Amsterdam este capitala Regatului, deși încă din 1588 sediul guvernului și a Curții Supreme se află la Haga, iar Coroana nu mai folosește Palatul Regal din 1984, ci Paleis Noordeinde din Haga.
Următorul obiectiv a fost Muzeul Van Gogh. Privind acum în retrospectivă, pot spune că puteam muri liniștit și fără să vizitez acest muzeu, însă la acel moment ni s-a părut că este de bon ton să admiri picturile unuia din cei mai renumiți pictori olandezi. Cele aproape două ore pierdute cu statul la coadă (30 min) și vizita propriu-zisă le-aș fi putut folosi bifând alte obiective, precum Sinagoga Portugheză, Ice Bar ori Rijskmuseum. Și că tot veni vorba de Rijkmuseum, între acesta și muzeul Van Gogh se întinde Museumplein, loc al bine-cunoscutului logo al orașului I Amsterdam. Este practic o esplanadă lungă, având în mijloc un bazin cu apă de formă dreptunghiulară. Sloganul I Amsterdam este un punct de atracție al orașului, fiind folosit zilnic de mii de turiști pentru a se fotografia cățărați pe ele în cele mai imposibile poziții.
După Van Gogh am coborât „la vale” până la Vondelpark, iar apoi întrucât ne era foame, am făcut o escală la un bar drăguț aflat vis-a-vis de intrarea în parc, lângă Hard Rock Cafe, numit Guinness Aran Pub. Aici am comandat faimoasa irish stew, de fapt o tocană de vită foarte groasă și consistentă, pe care nu am putut să o termin, poate și datorită celor două beri consumate până la venirea mâncării.

La întoarcerea spre hotel am intrat și la Madame Tussaud din Piața Dam. Nu este la nivelul celor din alte orașe, precum Londra, însă are suficient de multe personaje celebre, încât să merite o scurtă vizită pentru un selfie cu o celebritate.

ZIUA 2
Cea de-a doua zi a debutat cu Muzeul Maritim (Het Scheepvaartmuseum). Situată pe malul unei dane interioare a portului orașului, clădirea pare relativ nouă, fiind însă construită în secolul 17 sub forma unui pătrat cu o curte interioară acoperită de un acoperiș de sticlă cu întărituri inspirate din roza vânturile de pe vechile hărți de navigație. Interiorul găzduiește o mulțime de încăperi ce adăpostesc machete ale unor nave (clasice ori moderne), detalii istorice despre navigatori, exploratori sau cartografi olandezi celebri, bătălii ori expediții navale. În trecut, Olanda a fost una din marile puteri navale ale lumii, apogeul dezvoltării fiind atins în cursul secolului 17, când Republica Olandeză de atunci a început cucerirea colonială, având ca vârf de lance companiile comerciale ale Indiilor de Est și de Vest. Abundența noilor teritorii cucerite (în special cele din Asia - Indonezia, Mauritius, Antile, dar și Africa de Sud) a făcut din imperiul colonial olandez unul din cele prospere din acea vreme.
Punctul de atracție al Scheepvaartmuseum este însă replica corăbiei Amsterdam, un vas de comerț aparținând Companiei Indiilor de Est ce se găsește ancorat lângă muzeu, pe malul danei. Construit în perioada 1985-1990, vasul este o reproducere exactă a celui original. Totul este întocmai ca pe o corabie adevărată: puntea, velatura, cabina căpitanului, careul ofițerilor și al marinarilor, cala, cambuza, ambrazurile tunurilor, magazia de alimente. Odată urcat la bordul corăbiei, poți colinda de la prova la pupa și de la babord la tribord, simțind astfel gustul vieții de marinar.
După Scheepvaartmuseum am mers la gara centrală de unde am luat un metrou până la stația Amsterdam Bijlmer ArenA. Urma cel de-al doilea punct de pe lista zilei și anume Amsterdam ArenA sau, pentru necunoscători, stadionul echipei de fotbal Ajax Amsterdam. Aici a trebuit să așteptăm aproximativ 45 minute într-un mall de mobilă din apropiere începerea următorului tur de vizitare. Stadionul are o capacitate de 53.000 de locuri și poate găzdui de la meciuri de fotbal la concerte ori meciuri de kickboxing. Construcția acestuia a durat aproximativ 3 ani (din 1993 până în 1996) și a costat în jur de 140 mil €. Turul stadionului durează aproximativ 1 oră, este atât în engleză, cât și olandeză, și cuprinde toate zonele și sectoarele importante ale complexului sportiv: un mic film introductiv la început, vestiarele, camera de control, galeria trofeelor, sala de conferințe de presă de după meci, dar mai ales stadionul propriu-zis.

Întorși în centru, am intrat un pic în Cartierul Roșu pentru o vizită la De Oude Kerk (Biserica Veche). Nu am vizitat prea mult biserica propriu-zisă, alegând în schimb urcarea în turn. Turul se face numai însoțit de ghid (vorbitor bineînțeles de engleză) și te poartă nivel cu nivel, printre elemente de structură originale, sfori de clopote, pe scări înguste din lemn, atât de abrupte încât un pas greșit echivalează cu o cădere în gol (din fericire nu prea mare). Din loc în loc, ghidul se oprește și îți prezintă frânturi din istoria bisericii, strâns împletită cu cea a orașului și afli astfel că inițial a fost o biserică catolică (precum toate cele din vestul europei), pentru ca ulterior Reforma Religioasă inițiată de Martin Luther în secolul 16 să o transforme în lăcaș de cult protestant. De sus, de pe terasa ulterioară, la picioare ți se așterne o panoramă de 360º a zonei vechi, dar și a întregului Amsterdam, împreună cu împrejurimile sale.
Spuneam mai devreme că De Oude Kerk se află situată în Cartierul Roșu. De fapt, biserica este un exemplu grăitor în privința modului în care în Olanda religia a înțeles să conviețuiască cu o îndeletnicire considerată imorală. Nu numai că se află în cartierul prostituției și a coffeshop-urilor, însă chiar aleea care o mărginește este o alee cu vitrine roșii, aflate la distanță de 4-5 m de intrarea în biserică.
În apropierea Oude Kerk, pe malul canalului, se mai găsește un alt punct de interes, care ni s-a părut demn de vizitat: Ons Lieve Heer op Solder (tradus aproximativ prin Domnul Dumnezeul Nostru din Pod), o fostă biserică catolică ce a funcționat în mod clandestin în casa unui comerciant începând cu secolul 17, atunci când catolicii au pierdut dreptul de a-și practica religia în public. Turul de vizitare este de tip audio guide, adică la intrare ți se înmânează un dispozitiv cu căști de mici dimensiuni pe care ți-l agăți de gât. Din loc în loc, în muzeu sunt terminale electronice, care prin apropierea dispozitivului, transmit acestuia o comandă ce activează o înregistrare sonoră ce ține locul ghidului uman. Absolut toată mobila, tapițeria și obiectele din clădire sunt cele originale, iar pe durata turului purtarea galoșilor de protecție este obligatorie.
Câteva cuvinte despre Red Light District înainte de a merge mai departe: cartierul este zona cu cea mai mare concentrație de coffeeshop-uri, prostituate, sex shop-uri, teatre pentru adulți și cluburi de striptease. Într-un labirint complicat și amețitor de străzi înguste, canale și alei întunecate, întâlnești la tot pasul pub-uri, vitrine cu prostituate, restaurante indiene, thailandeze, turcești, fast-food-uri, magazine de cannabis. Zona este deosebit de aglomerată noaptea, când reclamele luminoase și neoanele roșii din vitrine, împreună cu muzica dată la maxim ce se revarsă din unele localuri crează un aer de carnaval greu de descris. Aș fi vrut să vă ofer și fotografii care să reproducă mai fidel atmosfera, însă după cum știți, fotografiatul în zonă nu este recomandat. În ciuda specificului, cartierul nu mi s-a părut a fi nesigur, chiar și după lăsarea întunericului și în ciuda faptului că nu am văzut vreun polițist în uniformă. În general, turiștii vin aici doar pentru a se distra și nu de puține ori am surprins familii cu copii în cărucior plimbându-se fără fereală prin fața vitrinelor cu prostituate.
În rest, what happens in Amsterdam, stays in Amsterdam... Dacă ajungeți pe acolo, făceți-vă de cap în mod civilizat, fără a crea probleme.
Lăsând în urmă Cartierul Roșu, ne-am îndreptat spre Heineken Experience. De remarcat că aici intrarea nu mai este gratuită în baza I Amsterdam Card, ci doar beneficiezi de un discount, prețul biletului fiind (din câte îmi amintesc) în jur de 15 €. Complexul este situat în fosta fabrică Heineken, construită în 1867 și care în 1988 a fost transformată într-un centru de entertainment. Pe lângă aspecte ce țin de istoria celebrului brand de bere ori de evoluția tehnologiei de fabricație, în interior au fost conservate în stare aproape perfectă vechile instalații de producere a berii sau grajdurile unde încă mai pot fi admirați urmașii puternicilor cai de tracțiune folosiți la transportarea butoaielor cu bere către clienți. Însă piece de resistance este sectorul de distracție: un bar unde poți comanda cele două beri incluse în preț, încăperi și holuri luminate în verde (culoarea brandului), canapele confortabile, mese de fussbal, ecrane luminoase și în general o grămadă de chestii cool menite să înveselească și cel mai scorțos individ, dar și o cameră unde se simulează (luminos, termic, dar și mecanic) întregul proces de fabricare a berii. Orice descriere aș face, aceasta ar fi insuficientă: doar o vizită personală ar lămuri frumusețea acestui centru.
  Ziua am încheiat-o cu un tur pe canale. Plecarea s-a facut de la un ponton aflat peste canal de Guinness Aran Pub (unde mâncasem cu o zi înainte) și te poartă mai mult de o oră pe diverse canale mai mici ori mai mari, dar și pe râul Amstel, sosirea fiind în același loc. Este ocazia perfectă să înțelegi și să vezi pe îndelete Amsterdamul în adevărata sa lumină, cu toate lucrurile mărunte ce îl fac atât de pitoresc și fermecător: casele cu frontoane înguste, văruite în culori pastelate, cele mai multe variante de cărămiziu, cu obloane albe, roșii ori albastre, atent îngrijite și „ferchezuite”, pontoanele amenajate ca și locuințe permanente, oamenii calmi și mereu destinși, plimbându-se fie cu bicicletele ori cu bărcile, în timp ce savurează o bere rece, mașinile parcate milimetric față de canale, verdele omniprezent al arborilor, explozia de culori a florilor ori impresionantele clădiri medievale perfect conservate.
Aș mai dori să adaug două obiective, vizitate nu în 2015, ci în 2016, când am fost în zona Benelux în interes de serviciu: Ice Bar și Sinagoga Portugheză.
După cum sugerează și numele, Ice Bar este un bar din gheață. De fapt, este o încăpere destul de mică, având drept anticameră un bar „normal”, în care poți sta lejer la temperatura ambientală. După ce la intrare ți se dau haine groase, se intră într-o cameră nu mai mare de 5x4 m, unde o instalație de răcire puternică menține o temperatură ce nu urcă peste - 9° C. În schimbul biletului de intrare, poți consuma două shot-uri de votcă în păhăruțe minuscule din gheață, în timp ce admiri ori faci selfie-uri cu sculpturile din gheață din jur. Când ajungi să tremuri din cauza frigului și curentului constant de aer înghețat, poți ieși și să te delectezi cu o bere sau o tărie în barul normal, până revii la o temperatură acceptabila.
  Cât despre Sinagoga Portugheză, aceasta este un lăcaș de cult construit de evreii sefarzi în secolul al 17-lea. Datorită persecuțiilor religioase la care au fost supuși în Spania și Portugalia de către Inchiziție, aceștia au emigrat în mare parte în zona Țărilor de Jos, unde toleranța religioasă, dar și interesul atragerii capitalului necesar economiei în plină dezvoltare de atunci, creaseră un teren propice traiul. Aceștia s-au concentrat într-un cvartal cunoscut la acest moment sub numele de Cartierul Evreiesc, singoga fiind punctul central al zonei. Pe lângă sinagoga propriu-zisă, există un magazin de suveniruri, o bibliotecă, dar și un corp de clădire ce adăpostește o colecție valoroasă de obiecte de cult specific mozaice.
ZIUA 3
În cea de-a treia zi am „abandonat” Amsterdamul în favoarea împrejurimilor. Dis-de-dimineață ne-am înființat la Gara Centrală, mai exact pe peroanele de autobuz din spatele acesteia. Prime destinație: Zansee Schans. (Ca fapt divers, în olandeză pronunția corectă este [ˈzaːnsə ˈsxɑns], adică ceva de genul Zansă ShansSh nu se citește Ș, ci exact cum se scrie S - H). În fine, destulă divagație...
Drumul cu autobuzul nu durează mai mult de 30-45 de minute, astfel încât am ajuns la Zaanse Schans destul de dimineață. Din punctul meu de vedere, această zi a fost preferata mea, căci acum am văzut cu adevărat Olanda rurală. Localitatea este situată pe cursul râului Zaan, iar pe mal sunt ridicate (și perfect conservate) un număr de aproximativ 8 mori de vânt purtând denumiri gen Oița TânărăPisica ori Găina Pestriță. Ele pot fi vizitate atât în exterior, cât și în interior, turiștii putând urca pe palierul de lemn aflat imediat sub palele moriștii. Majoritatea au fost construite în secolul 16, fiind folosite la măcinarea condimentelor aduse din colonii, la obținerea uleiurilor ori la acționarea unor fierăstraie. De remarcat că sunt și la acest moment în stare de funcționare, în interior putând fi observate mecanismele perfect păstrate și întreținute. În curțile unora sunt tarabe cu gustări tradiționale, în special produse din peste (precum hering ori țipar crud afumat). Aici am mâncat pentru prima și singura dată supă de muștar (mosterdsoep), pe care ulterior am încercat să o „reconstitui” în bucătăria de acasă.

Tot la Zaanse Schans poate fi vizitat și un magazin de brânzeturi (aaa, v-am spus că olandezii sunt mari producători de brânză?). Ceea ce este inedit la acest magazin este că include și o prezentare faimoasei brânze Gouda (se pronunță aproximativ hauda), unde o doamnă îmbrăcată în costum tradițional olandez și vorbind o engleză impecabilă îți explică istoria brânzei gouda, procesul de fabricare începând de la obținerea laptelui și trecând prin toate procesele ulterioare precum fermentare, maturare, ambalare, etc. În magazinele din România am găsit acest sortiment pe rafturi, însă diferența este enormă față de sortimentele încercate acolo. Gouda se vinde în general sub formă de „roți” de mici dimensiuni, ambalate în plastic de diferite culori, în funcție de sortimentul de lapte din care este produsă și poate conține diverse mirodenii ori ingredinte precum chilli, usturoi, ceapă ori poate fi simplă sau afumată.

 

Undeva în zona magazinului de brânzeturi amintit, am întâlnit un om care ne-a fotografiat pe fiecare în parte. La plecare, am avut surpriza să constatăm că în fața unui magazin din apropiere, pe un rastel, se găseau calendare având drept coperți fotografiile noastre. Pentru o sumă relativ modică (5-10 €), puteai cumpăra calendarul „tău”; în caz contrar, probabil la sfârșitul zilei, fotografia era scoasă din coperta calendarului, urmând ca a doua zi figura ta să fie înlocuită cu cea a altui turist poate mai dornic de cheltuit bani pe suveniruri.
În preajma prânzului ne-am întors pe peronul de autobuz din spatele Gării Centrale, unde ne-am îmbarcat într-o altă cursă, de data aceasta către Volendam, un oraș turistic situat pe malul „Mării” Marker (Markermeer). Probabil puțin sunt cei care nu au auzit măcar o singură dată melodia formației BZN - Dance, Dance. Ei bine, BZN (Band Zonder Naam - „Formația fără nume”) este originară din acest mic oraș.
Pot spune cu mâna pe inimă că Volandem este un mic colț de Rai, o oază de liniște și soare unde te poți retrage să îți încarci bateriile, după un an de stres. Pe faleză te poți plimba în lung și lat pe lângă iahturile și vaporașele ancorate la mal și poți gusta în micile localuri fructe de mare ori pește proaspăt pescuit (hering, macrou, țipar, cod, etc) ori poți servi o bere rece direct pe chei cu picioarele atârnând deasupra apei.
Însă înainte de a ajunge în port, am vizitat Muzeul Volandam. În această clădire nu mai mare decât o casă înstărită poți vedea vechiul stil de viață a locuitorilor zonei, hainele tradiționale specifice sau aspecte ce țineau de ocupația lor principală (pescuitul și comerțul cu pește). Pe pereții muzeului sunt înfățișate o serie de scene reprezentative în culori vii. Eram pe punctul de a pleca, însă în ultimul moment o „voce interioară” m-a oprit și m-a determinat să mă apropii, pentru a studia picturile cu atenție. Nu mică mi-a fost mirarea să constat că de fapt picturile erau mozaicuri făcute din... etichete pentru țigări de foi. Zeci, poate sute de mii de asemenea etichete de diferite culori erau lipite pe pereți, formând astfel felurite imagini, rezultatul unei munci migăloase care probabil a durat luni de zile.
După ce ne-am astâmpărat foamea într-un fast-food cu creveți, inele de calamar pane și cod prajit, ne-am îndreptat spre terminalul feribotului ce făcea curse către insula Marken. În timp ce așteptam îmbarcarea, ne-am amuzat privind un moșulică simpatic, cu șapcă de căpitan pe cap, care suna într-o veselie dintr-un clopot, chemând turiștii la bord. Când am ajuns în dreptul său, observând că am pe tricou un blazon un leu asemănător cu cel de pe stema Belgiei, m-a întrebat dacă sunt de pe acele meleaguri. Auzind că de fapt sunt din România, a exclamat: Ohhh, you are those with „La revedere!” and „Noroc!”, făcând cu mâna gestul sugestiv al unui pahar dat peste cap. (Întreabă orice străin care a fost în România două lucruri învățate aici și invariabil cel puțin unul din ele va avea legătură cu băutura...) Ne-a explicat că a stat prin București și Brașov și a fost surprins să afle că trei sferturi din grup erau brașoveni.
Înveseliți de întâlnirea neașteptată, dar și de aerul estival al orașului, ne-am îmbarcat pe feribot. La scurt timp acesta a început manevrele de plecare și după un drum de maxim 45 minute acostam în portul de pe insula Marken. Denumirea de insulă este improprie și desuetă, căci la acest moment zona este legată de continent de un dig îngust pe care se poate circula.
Dacă Volendam mi s-a părut a fi un colț de paradis, insula Marken am asociat-o imediat cu The Shire din „Stăpânul Inelelor”. Verdele este culoarea dominantă: pajiști verzi, copaci verzi, până și casele sunt în mare parte verzi. Totul este mic, străzile sunt înguste, grădinile îngriite, vezi foarte puține mașini în curți, ici-colo câte o văcuță ce paște liniștită, iar pe canalele ce brăzdează localitatea se plimbă agale familii întregi de lebede. În aer plutește acea atmosferă idilică de liniște și serenitate prezentă în prima parte a trilogiei amintite mai sus. Aproape că mă așteptam să văd ieșind dintr-o casă un hobbit bărbos, cu urechile ascuțite, pufâind din Buruiana-Pipei și bombănind încrutat la adresa celor din Seminția Mare, care îndrăznesc să le tulbure liniștea siestei de după cel de-al doilea prânz.
Timp de o oră ne-am învârtit pe străzile micului sat, fără o țintă anume, mergând pe străzi și fotografiind la întâmplare. Înainte de plecare, am făcut o scurtă vizită la o fabrică de saboți din lemn (de fapt un mic atelier), însă personal am preferat să îmi răcoresc setea cu o sticlă de bere Amstel.
  Când am ajuns la Amsterdam, am constatat că era încă devreme și că aveam timp și de o fugă până la Haarlem. Am sărit în primul tren în acea direcție și nu mai târziu de ora 18.00 eram în gara acestui orășel. Aici norocul ne-a părăsit un pic: întrucât foloseam o harta la o scară foarte mare, nu reușeam deloc să ne orientăm în spațiu. În timp ce ne aflam în spatele Catedralei Sf. Bavo, nu realizam că podul ce apărea pe hartă peste canal nu era podețul aflat la 15 de metri, ci un pod în toată regula, cu două benzi pe sens, aflat la mai mult de 200 de metri de noi. Până să ne dăm seama de eroare, am pierdut vreo 20 minute învârtind harta pe toate părțile și ne-a pierit și cheful de plimbat.
Întrucât catedrala era închisă, am început să cautăm piața centrală a orașului, însă curând o problemă a devenit presantă: cu toții aveam nevoie să mergem la o toaletă 🙂 Un bar părea cea mai simplă variantă de rezolvare, însă oricât ne învârteam pe străzi, nu reușeam să găsim unul. Iar ca un făcut, la acea oră pe străzi nu se mai zărea nici o persoană. Deja devenea straniu să mergi minute întregi și să nu vezi țipenie de om, de parca o epidemie de Ebola decimase întreaga populație. Și pentru că ghinioanele nu vin niciodată singure, în timp ce încercam să filmez niște cadre cât de cât bune, am lăsat jos sacoșa în care aveam un set de roți de gouda cumpărate la Zansee Schans. Abia după zece minute am realizat  lipsa sacoșei, însă întrucât nu mi-am dat seama de locul unde le uitasem, m-am întors în cu totul alt loc. Resemnat, am revenit la ceilalți, care deja începuseră să țopăie nerăbdători de pe un picior pe altul.
-Am fost în fața catedralei și nu le-am mai găsit, le-am comunicat trist.
-Pai nu acolo le-ai uitat, mi-a răspuns cineva. Le-ai pus jos undeva în lateralul ei!
Atunci mi-am amintit brusc locul exact unde uitasem sacoșa, însă am zis hotărât că a doua oră nu mă mai întorc. La insistențele unei prietene însă, m-am răzgândit și după aproape 20 de minute pierdute alergând dintr-o parte în alta, mi-am recuperat sacoșa cu suveniruri.
Rămăsese problema toaletei, însă norocul începuse să ne surâdă. Cât timp mă întorsesem a doua oară după sacoșă, ceilalți din grup întâlniseră un bărbat ieșit la plimbare cu copilul care i-a îndrumat către un local din zona. Era doar un băruleț de cartier, cu interiorul nu mai mare de 5 m² și cu câteva mese puse în stradă, însă pentru noi era mai mult decât suficient. După ce am mers la baie cu schimbul, ne-am așezați liniștiți la o  masă din interior, iar două beri Westmalle s-au „topit” în câteva minute.
Într-un târziu am nimerit și piața centrală a orașului, însă deja cheful ne pierise. Oboseala din timpul zilei ne-a ajuns din urmă, astfel că am luat-o la pas către stația de autobuz. Am ajuns la Amsterdam mult după lăsarea întunericului, extenuați și transpirați.
ZIUA 4
Nu puteam pleca din Olanda fără să vizităm și capitala de facto a țării, respectiv Haga. În dimineața celei de-a patra zi, din nou la punctul de plecare- gara. Trenul - elegant, civilizat, curat, dar mai ales rapid. În aproximativ o oră intram în gara centrală din Haga.
Diferența dintre Amsterdam și Haga e imensă, putând fi sesizată cu ușurință încă înaintea intrării trenului în gara. Locul caselor înguste din cărămidă roșcată și cu acoperiș țuiguit este luat de clădiri moderne impunătoare, unele cu zeci de etaje, construite din oțel și sticlă. Străzile sunt largi, cu mai multe benzi pe sens. Chiar și în zonele rezidențiale, locuințele individuale sunt mai mari și mai încăpătoare. Obișnuit cu aleile înguste din centrul Amsterdamului, unde cu greu pot trece două persoane una pe lângă cealaltă, odată sosit în Haga te copleșește brusc o senzație de spațialitate (deși orașul este abia al treilea ca mărime, după Amsterdam și Rotterdam), dar și de modernitate în contrast cu aerul vechi al Amsterdamului.

  

La ieșirea din gara am cumpărat abonamente de 1 zi, iar de la centrul de informații turistice am cumpărat o hartă a orașului. Prima destinație - Binnenhof, sediul Parlamentului și al Guvernului. Este o clădire joasă sau mai bine zis un complex de clădiri din cărămidă, construit în stil gotic undeva în secolul 13. La acest moment, aici își au sediul cele două camere ale Parlamentului, Ministerul de Externe, dar și birourile Primului-Ministru, iar accesul în curte este bineînțeles liber.
Intrarea în complex este străjuită de o statuie ecvestră a regelui Willem al II-lea (Willem Frederik George Lodewijk), iar în spatele acesteia, pe o latura a Binnehof, se află un lac artificial. În zilele luminoase, dacă privești cu atenție printre buruienile ce au crescut pe fundul acestuia, poți vedea înnotând agale niște crapi „monstreți” ce cântăresc fără îndoială pe puțin 10 kg.
Plecând din piața din fața Binnehof către Palatul Regal am mers prin cartierul ambasadelor, o zonă de clădiri elegante, vopsite aproape invariabil în alb. Însă întrucât palatul era închis, ne-am continuat drumul până la sediul Curții Internaționale de Justiție.
De aici am luat un tramvai până pe plaja și am profitat de ocazie să ne înmuiem picioarele în apa destul de rece a mării. Întrucât se făcuse deja ora prânzului, ne-am oprit pe una din multele terase ale plajei, unde am comandat pește și fructe de mare. În jurul nostru zburau de zor pescărușii, în încercarea de a fura o îmbucătură cât de mică din farfuriile noastre. La un moment dat, un turist de la o masă alăturată a scăpat din greșeală mâncarea ce o comandase pe jos: în mai puțin de 3 secunde locul fusese în întregime curățat de pescărușii ce se repeziseră lacomi, țipând asurzitor.
Mai rămăsese un singur obiectiv și cel mai important, motivul principal pentru care venisem la Haga: parcul Madurodam. Parcul este numit astfel după George Maduro, un student la drept care a luptat împotriva ocupației naziste și care a murit în lagărul de concentrare de la Dachau în 1945. După terminarea războiului, lui George Maduro i-a fost decernat post-mortem Ordinul Regelui Wilhelm pentru meritele sale, iar părinții săi au fost cei care au donat primele sume de bani necesare demarării proiectului.
Totuși, vă veți întreba ce este Madurodam? Este o reproducere în miniatură a întregii Olande. Toate obiectivele importante ale acesteia (aeroportul Schiphol, portul Rotterdam, câmpurile de lalele, Oude Kerk, Nieuwe Kerk, Palatul Regal din Amsterdam, Amsterdam ArenA, canalele, Muzeul Maritim, dar nu numai), absolut toate se regăsesc în acest parc, la o scară de 1:25. Machetele sunt realizate punându-se un deosebit accent pe detalii. Privind o poză a acestora, cu greu poți realiza că de fapt ai în față o miniatură și nu originalul, dacă nu ar fi oamenii ce se plimbă de zor printre ele.
Undeva în spatele parcului se află și o sală de proiecție, unde poți asista la o animație ce îl are drept subiect (din câte am înțeles) pe Wilhelm de Orania, principalul conducător al revoltei olandeze împotriva Spaniei, revoltă care a avut ca rezultat independența formală a Provinciilor Unite în 1648. Deși animația rulează exclusiv în olandeză, recomand vizitarea acesteia, întrucât nu durează mai mult de 5 minute. La un moment dat, unul din personaje trage un foc de pistol, iar ca urmare acestuia, umbrele a zeci de șobolani se răspândesc pe toți pereții, chițăind înfricoșați. Concomitent însă, jeturi de aer rece sunt proiectate pe sub masă și crează senzația autentică că rozătoarele îți trec efectiv printre picioare, provocând o reacție involuntară de frică. Efectul e absolut unic!
După Madurodam, ne-am întors la gară, la timp pentru cursa înapoi către Amsterdam. La întoarcere am găsit un oraș invadat de pahare și doze de bere. În lipsa noastră avusese loc Gay Pride 2015, o explozie de zgomot și culoare, al cărui specific probabil îl intuiți. Dacă am fi stat o zi în plus, poate că am fi avut posibilitatea să asistăm si la carnaval, însă am avut de ales între acesta și vizitarea Hagăi, ultima variantă fiind în cele din urmă cea aleasă. Am avut noroc cu unul din membrii grupului, care rămasese in Amsterdam, întrucât în trecut vizitase Haga si care a reusit să facă câteva fotografii. Nu, nu am participat la paradă... nu că ar fi ceva în neregulă cu asta! 
ZIUA 5
În ultima zi a excursiei fiecare a avut program de voie. După predarea camerei, am ales să merg la piața de flori (Bloemenmarkt), de unde am cumpărat suveniruri și bulbi de lalea neagră (din care nici măcar unul nu s-a prins). Am hălăduit fără țintă pe străzi, prin Vondelpark sau prin Cartierul Roșu, „acostând” în cele din urmă într-un pub pentru a-mi astâmpăra setea cu o bere. Aproape fără să îmi dau seama, a sosit și ora la care a trebuit să ne luam bagajele de la hotel și mergem către aeroport. Singurul regret avut la plecare a fost că nu am apucat să vizitez unul din vestitele câmpuri de lalele. Excursia se terminase din păcate.

Comments are closed.

string(12) "theme_locals"