„Road Trip” în Scandinavia

Blog

„Road Trip” în Scandinavia

Denumirea de „road trip” nu este poate cea mai potrivită în acest caz. Ea se referă de regulă la o călătorie din oraș în oraș, cel mai adesea cu autoturismul. În cazul nostru, deplasarea între orașe s-a făcut cu avionul, cu trenul ori cu vaporul, însă mi s-a părut ca fiind termenul care descrie cel mai fidel hoinăreala din vara anului 2016.
Deci să încep: nici nu mă întorsesem bine din hoinărit prin Olanda, că deja am început să mă gândesc la anul următor. Și cum Amsterdamul mă impresionase în mod plăcut, un oraș din aceași zonă geografică (Europa de Nord) părea alegerea cea mai firească. Dintr-o dată, un nume m-a fulgerat brusc: Copenhaga! Cel mai mare oraș al Scandinaviei, care își dispută alături de Amsterdam și Brugge titulatura de „Veneția Nordului” datorită canalelor ce îi brăzdează suprafața, cu un stil arhitectural splendid și plin de culoare. Copenhaga lui Hans Cristian Andersen, a Micii Sirene din port ori a Grădinilor Tivoli. Capitala tării cu cei mai fericiți locuitori din lume (după unele sondaje) datorită calității vieții și a serviciilor publice, absenței birocrației și costurilor reduse pentru demararea unei afaceri.
Încântat de idee, le-am împărtășit-o și celor ce mă însoțiseră la Chișinău și Amsterdam. Hmmm... mai vedem, a venit răspunsul. Bineînțeles că nu m-am descurajat. Până la urmă, fiecare își petrece timpul liber după propriile interese și preferințe, iar eu le eram recunoscător că mă luaseră într-o excursie deja organizată.
Numai că la ceva timp de la această discuție, se pare că ideea mea a început să le surâdă. Doar că au început să apară și „îmbunătățirile”: dacă mergem la Copenhaga, am putea planifica câteva zile și la Stockholm, nu? Păi de ce nu? Până la urmă, nici Suedia nu e o destinație turistică deloc de neglijat, iar o hoinăreală prin acele locuri chiar îmi surâdea.
Și din nou după ceva vreme: dacă tot ajungem în zona, am putea vedea și fiordurile din Norvegia... Raționamentul nu era rău, doar că o excursie de peste o săptămână în una din cele mai scumpe zone a Europei (și a lumii) presupunea niște eforturi financiare deloc de neglijat. Secretul a constat însă în planificarea excursiei din timp (cam cu circa 6 luni înainte) și plata treptată a diverselor servicii (transport, cazare, city card-uri, etc), astfel încât povara financiară să fie distribuită uniform de-a lungul unei perioade de timp mai îndelungate (un fel de plată în rate anticipată). Așa că am început să cumpărăm încet-încet, după fiecare salariu lunar: biletele de avion București-Stockholm, cele de tren de la Stockholm la Oslo, circuitul Sognefjord in a Nutshell de la Oslo la Bergen, avionul de la Bergen la Copenhaga,  cel de la Malmo la București (întrucât Copenhaga nu are legătură directă cu România), Stockhom Pass, Copenhagen Card, plus prețul curselor aeroport-oraș și invers. Cât privește cazarea, întrucât hotelul ieșea din discuție datorită prețului, am apelat la Airbnb, o variantă mai ieftină, dar la fel de comodă. Singura excepție am făcut-o la Bergen, unde pentru o singură noapte am reușit să găsim o cameră la hotel la un preț neașteptat de bun.
Cu ce impresii m-am întors înapoi în România: o societate „bine-așezată”, fără excese de niciun fel, unde prosperitatea este atinsă prin contribuția tuturor membrilor. Deși zona Scandinaviei este una cu un nivel de trai sensibil mai ridicat decât media europeană, nicăieri nu am zărit semne ale opulenței și luxului exagerat. Locuințele și autoturismele sunt modeste. Curățenia este la ea acasă, iar domeniul public este mereu îngrijit cu atenție. Tot ce înseamnă servicii publice (transport, sănătate, educație, administrație) sunt bine organizate și puse la punct, însă aceste beneficii vin cu un preț: impozitele și contribuțiile fiscale deosebit de ridicate, uneori chiar mai mult de jumătate din venitul impozabil. Contrar aștepărilor, majoritatea este de acord cu acest concept de taxare, întrucât sunt conștienți că un nivel ridicat al serviciilor publice nu poate fi asigurat printr-o finanțare modestă. În Norvegia, industria petrolieră este impozitată cu un procent de 51 %, suplimentar față de procentul obișnuit aplicat profitului companiilor. Acest impozit suplimentar nu este însă risipit aiurea pe pomeni electorale ori terenuri de fotbal în pantă, ci se varsă în Fondul Global de Pensii al Norvegiei, cel mai mare de acest gen din lume. Cu o valoare ce se apropie de 900 miliarde (da, MILIARDE) USD, Fondul deține 1% din titlurile de valoare din întreaga lume (acțiuni, titluri de stat, obligațiuni sau alte instrumente financiare), fiind totodată cel mai mare deținător de acțiuni din Europa. Dacă la acest moment s-ar trece la lichidarea activelor fondului și distribuirea sumelor rezultate către cetățenii norvegieni, fiecare din aceștia ar primi peste 1.000.000 USD, ceea ce transformă Norvegia în singura țară a cărei populație este formată în întregime (fără excepție) din milionari...
Pentru turiști calitatea serviciilor publice se vede în nivelul de educație al locuitorilor, mai precis în capacitatea acestora de a se exprima într-o limbă străină de circulație internațională. Suedezul, norvegianul ori danezul de rând vorbește engleza cel puțin bine, dacă nu foarte bine, putând purta fără probleme o discuție uzuală. Spun "de rând", pentru că în ceea ce privește angajații care lucrează în domeniul turistic și în special ghizii, aceștia vorbesc o engleză aproape impecabilă, uneori cu un pronunțat accent britanic autentic.
Un asemenea nivel de bunăstare și dezvoltare are drept consecință firească și un pronunțat sentiment patriotic sincer. În mediul rural, în peste 90% din curți este instalat câte un catarg ce poartă în vârf drapelul național. Peste tot în Suedia, Norvegia ori Danemarca, locuitorii nu se sfiesc să își demonstreze în acest fel patriotismul ce îi animă.
Bineînțeles, bunăstarea are și părțile ei mai puțin plăcute, în special pentru turiștii ca mine: peste tot în Scandinavia prețurile sunt pe măsura veniturilor. Așa se face că în Oslo, la un restaurant din port am putut vedea pe meniu o porție de supă de pește cu prețul de 198 NOK (aproximativ 100 lei) sau am putut cumpăra pe vaporul ce ne ducea de la Flam la Bergen o bere la dozator în pahar de plastic cu aproximativ 60 NOK (30 lei). Din acest motiv, pe întreaga durată a călătoriei mi-am permis să iau masa în oraș doar de două ori: o dată la un restaurant din centrul Stockholmului unde pentru o friptură și o bere Abro am plătit 380 SEK (180 lei) și a doua oară la un restaurant turcesc din Copenhaga, unde pentru prima data am găsit niște prețuri relativ decente, respectiv 295 DKK (174 lei) pentru un platou îndestulător de trei persoane și câte un ayran. În restul, mâncarea a fost cumpărată fie de la magazinele de cartier, fie de la diversele fast-food-uri (aceasta din urmă constând în mod invariabil în sandwich-uri și apă plată).
Plățile pe durata excursiei le-am făcut în proporție de 99% doar cu cardul. Acest instrument de plată este deosebit de răspândit în Scandinavia, existând POS-uri chiar și la vânzătorii stradali de fructe. Abia în Danemarca am întâlnit pentru prima data vânzători la care nu aveam posibilitatea plății cu cardul. Din acest motiv, nici măcar nu știu cum arată designul coroanelor norvegiene ori suedeze. Am reușit să mă întorc acasă cu o monedă de 20 de coroane daneze, folosită pentru vestiarele diferitelor obiective turistice, unde de regulă lăsam bagajele voluminoase ori cu care nu ne era permis să intrăm.
Ca și în Olanda, sunt încurajate formele de transport nepoluante sau puțin poluante: bicicletă, transport în comun ori mașini electrice. Arterele importante au amenajate infrastructura corespunzătoare pentru biciclete. Totuși, în Suedia și Norvegia am fost suprins să văd că mersul cu bicicleta nu este așa de popular precum în Danemarca ori Olanda. Cu toate acestea însă, traficul auto individual este la un nivel foarte redus, de unde am tras concluzia că transportul în comun reușește să acopere cu succes nevoile de deplasare ale locuitorilor.

Comments are closed.

string(12) "theme_locals"