Stockholm – Orașul arhipelag

Blog

Stockholm – Orașul arhipelag

19 IULIE
În timp ce avionul începea să coboare către aeroportul Arlanda, am aruncat o privire pe hublou din dreptul meu. O puzderie de insule și insulițe se întindeau în față ochilor mei, precum boabele de fasole aruncate pe jos. Printre ele, o sumedenie de iahturi, vaporașe și ambarcațiuni de agrement brăzdau apa în toate direcțiile. În zilele ce au urmat sosirii la Stockholm, aveam să străbatem câte o zi întreagă arhipelagul către obiectivele din „foaia de drum”.
După aterizare și recuperarea bagajelor, ne-am oprit la biroul turistic pentru a ridica cardurile Stockholm Pass comandate din timp, apoi am ieșit pe peronul din fața aeroportului în așteptarea cursei Flygbussarna ce avea să ne ducă în oraș. Nimic din îmbulzeala și aglomerația marilor aeroporturi europene, doar câteva persoane așteptau ca și noi sosirea curselor ce urmau să îi transporte către Stockholm ori alte localități apropiate. Deși eram în spațiu deschis, locurile pentru fumat erau strict delimitate, pentru a evita la maxim contactul între fumători și nefumători.
Autocarul sosit nu era deloc aglomerat, abia fiind ocupate jumătate din locurile acestuia. după scanarea codului QR de pe bilet, ne-am așezat pe scaune și am pornit la drum. Cursa a durat aproximativ 45 minute, printr-un trafic liber și fluent. Abia ne-am dat seama că am ajuns în Stockholm, atunci când locul locul dealurilor și pădurilor a început să fie luat de clădiri rezidențiale.
Am coborât undeva în zona centrală, în stația Friedhelmsplan, ne-am luat bagajele din cala autocarului și am început să le târâim pe străzi către apartamentul ce îl închiriasem prin Airbnb. Nu a fost dificil să identificăm adresa, căci blocul era situat relativ aproape, undeva pe lângă faleză, într-o zonă liniștită. Pär, gazda noastră, ne-a așteptat și ne-a primit amabil, explicându-ne în amănunt tot ce aveam nevoie pentru a folosi apartamentul. Ne-a explicat mândru că apa de la robinet este potabilă și poate fi consumată, moment la care m-am simțit pe punctul de a-i explica că am crescut de mici într-o țară unde apa minerală era folosită îndeosebi la șprițul cu vin, iar consumul de apă de la robinet era ceva normal. După ce ne-a predat cheile și ne-a urat ședere plăcută, am desfăcut bagajele, am făcut câte un duș rapid și am ieșit la o scurtă plimbare pe faleză.
În acea seară am mers timp de aproximativ 1 oră și jumătate fără o țintă precisă, până am ajuns la Primăria oarșului. La acea oră programul de vizitare se terminase, așa că ne-am mărginit să ne plimbăm prin curte și să facem câteva fotografii, după care ne-a reîntors către „casă”. 
Înainte să urcăm în apartament, am făcut niște cumpărături la un magazinaș de vis-a-vis de bloc. Am servit cina și am mai rămas la taclale, desfăcând totodată sticla de vin spumant lăsată de Pär în frigider ca și cadou de bun-venit. La un moment dat cineva a spus privind cerul încă luminat de afară: „Ce somn mi s-a făcut! Și încă nu e noapte!” Era de fapt trecut de ora 23.00. În Suedia, la acea latitudine, vara soarele apune mult mai târziu decât în zonele sudice ale Europei. Am căzut de acord cu toții că e cazul să „tragem pe dreapta”.
20 Iulie
A doua zi m-am trezit în jur de 05.00. Nu pentru că plănuisem să ne trezim devreme, ci pentru soarele era deja sus pe cer și ne inundase apartamentul cu o lumină puternică Am mai moțăit în pat până aproape de ora 07.00, însă lumina puternică nu avea de gând să mă lase să mă odihnesc așa cum trebuie, așa că în cele din urmă am sărit din pat și m-am pus să pregătesc micul dejun pentru întregul grup.
Pe la 09.00 eram deja în mișcare, îndreptându-ne către zona centrală a Stockholmului. Cele mai multe obiective de interes turistic se regăsesc pe o insulă numită Gamla Stan, care reprezintă de fapt orașul vechi medieval. Aici sunt situate Palatul regal, catedrala orașului, dar și Muzeul Nobel, împreună cu una din cele mai importante zone comerciale ale orașului. 
Prima oprire - Catedrala (Stockholms domkyrka) sau Biserica Mare (Storkyrkan). Denumirea oficială a acestui lăcaș de cult este de fapt Biserica Sf. Nicolae (Sankt Nikolai kyrka). Este cea mai veche biserică din Stockholm, despre care se crede că ar fi fost construită undeva în secolul al 13-lea de către Birger Jarl, întemeietorul orașului. Cel mai important element arhitectural al interiorului este o sculptură în lemn reprezentându-l pe Sfântul Gheorghe omorând balaurul (Sankt Göran och draken), comandată de Sten Sture cel Bătrân cu ocazia victoriei în bătălia de Brunkeberg din 1471 purtată împotriva oștilor daneze comandate de regele Christian I.
De la catedrală ne-am oprit la Muzeul Nobel, unde personal nu am zăbovit prea mult, apoi am luat metroul (T-Bana) către SkyView (din stația Gamla Stan cu coborâre la Globen). Acolo însă toate urcările erau pline în următoarea oră, așa că am rezervat ascensiunea de la ora 20.00 și ne-am întors în Gamla Stan, la Palatul Regal. La ora 12.00 urma să aibă loc schimbarea gărzii și întrucât familia regală se afla se pare în reședință, ceremonialul avea să fie „full”, cu fanfară și tot tacâmul.
După ceremonial, am intrat în interiorul Palatului pentru turul de vizitare. Clădirea este construită sub forma unui pătrat, fiecare latură formând o aripă separată. Am străbătut Sala Tronului, galeriile Bernadotte, holurile și încăperile înalte, împodobite cu picturi murale, tapițerii multicolore și sculpturi complicate. Într-una din săli am remarcat o colecție de câteva sute de blazoane, majoritatea aparținând familiilor nobiliare europene, dar și cele ale unor șefi de state, printre care și cel al unui fost președinte român.
O replică din bronz a sculpturii Sfântul Gheorghe și Balaurul
Undeva în cursul amiezii (înainte ori după vizitarea Palatului regal, nu mai reușesc să îmi aduc aminte) am urcat într-un punct de belvedere de unde am putut admira întregul port al orașului. Peste tot se zăreau semne ale unei economii dinamice, căci întreaga zonă era presărată de șantiere prin care se construiau noi străzi ori se lărgeau și se amenajau cheiurile.
Primăria orașului a fost următorul obiectiv major vizitat în acea zi. În seara precedentă nu reușisem decât să intrăm în curte, însă acum am putut vizita și interiorul, însoțiți de un ghid de limbă engleză, bineînțeles vorbită impecabil.
Clădirea Primăriei a fost construită undeva la începutul secolului trecut, după planurile arhitectului suedez Ragnar Österberg. Clădirea, construită din cărămidă roșie, are două curți interioare, una descoperită și accesibilă non-stop (Borgargården) și cealaltă acoperită (Sala Albastră - Blå hallen). În aceasta din urmă, în fiecare an la 10 decembrie banchetul Nobel. Stilul arhitectonic amintește mai degrabă de clădirile italiene decât de cel scandinav, cu o piazza în centru și terase pe una sau mai multe din laturi. Pereții sunt acoperiți de picturi executate de pictorii autohtoni, iar una din sălile de la nivelurile superioare este placată cu peste 18.000.000 de mici cărămizi aurite, de unde și numele de Sala de Aur. Turul include toata zona publică a clădirii (care reprezintă un procent important din întreg) și te poartă prin diferitele încăperi și săli (Camera Ovală, Galeria Prințului, Bolta celor 100, Camera celor Trei Coroane), inclusiv în Sala Consiliului, acolo unde cei 101 de aleși locali dezbat și iau hotărâri privind comunitatea.
Autor: Holger Ellgaard
După Primărie, am urcat în unul din numeroasele autobuze etajate de tip Hop on - Hop off ce străbat neîncetat Stockholmul și ne-am îndreptat către Muzeul Vasa (Vasamuseet).
Vasa este numele unei dinastii care a domnit în Suedia din 1523 până în 1654, dar și în Uniunea Polono-Lituaniană ori în Țaratul Rusiei. Însă Muzeul Vasa nu are nimic în comun cu casa dinastică în afara numelui; acesta este de fapt un muzeu maritim inedit. În 1628, la Stockholm era lansată la apă Vasa, o corabie de război construit la porunca regelui Gustavus Adolphus ca parte a eforturile de înzestrare a marinei militare ce era angajată la acel moment într-un război de durată cu Uniunea Polono-Lituaniană. Menită să reprezinte unul din cele mai puternice vase de război de la acel moment, corabia fusese însă în mod greșit proiectată, cu centrul de greutate situat mult prea sus, ceea ce o făcea instabilă. La 10 august 1628, Vasa a pornit în primul său voiaj pe mare. La scurt timp de la ridicarea ancorei, o rafală de vânt iscată din senin a înclinat corpul corăbiei suficient de mult, încât apa a pătruns pe puntea inferioară prin ambrazurile tunurilor. Greutatea apei a făcut vasul greu manevrabil, echipajul neputând redresa poziția, astfel că în cele din urmă cala a fost inundată, ceea ce i-a pecetluit soarta. În fața a mii de persoane ce asistau pe țărm, Vasa s-a scufundat la circa 30 de metri adâncime, la mică distanță de țărm. În ciuda eforturilor de salvare, 30 de persoane nu au supraviețuit naufragiului.
Epava corăbiei a rămas uitată pe fundul mării până la 25 august 1956, când, în mod miraculos, a fost identificată aproape intactă pe fundul șenalului navigabil. În urma unei operațiuni complexe de ranfluare, a fost ridicată și adusă la țarm la 24 aprilie 1961. Timp de peste 20 ani a fost adăpostită de un doc special construit, până în 1988 când a fost mutată în clădirea în care se află și acum. De la momentul ranfluării și până în prezent, epava a fost supusă în mod constant unor operațiuni complexe de tratare fizico-chimică menite a combate efectele coroziunii care este în continuare activă chiar și la acest moment.
Cu excepția catargelor, corabia este într-adevăr într-o stare excelentă, ținând cont de faptul că a stat pe fundul mării mai mult de 300 de ani. Toate elementele, începând cu chila navei și terminând cu ornamentele specifice epocii, sunt aproape ca la momentul lansării la apă. Întreaga structură poate fi admirată de pe terasele interioare ale muzeului.
Înainte de a ne întoarce la SkyView, am făcut o scurtă oprire la Grădinile Tivoli, unde copii din noi nu s-au putut abține să nu se dea în niște mașinării care ne-au azvârlit în sus și ne-au lăsat să cădem în gol suficient de mult încât să ne zdruncine creierii.
După cum spuneam, ultima oprire - SkyView, o construcție impunătoare de forma unui ou imens. Întregul complex are destinația unei săli polivalente, care poate găzdui conferințe, târguri ori evenimente sportive. Ceea ce face din acest obiectiv un punct de atracție turistică sunt însă cele două lifturi sferice din plastic transparent, care se „plimbă” pe exteriorul clădirii până aproape de vârf, de unde poate fi admirată o panoramă superbă a orașului.
Cu ultima cursă din acea zi, am urcat încet până sus, unde am staționat aproape 10 minute, suficient pentru a face câteva fotografii spectaculoase. După ce am ajuns din nou „cu picioarele pe pământ”, ne-am reîntors obosiți către casă. Urma o altă zi de peripeții.
21 IULIE
Din nou m-am trezit înainte de 07.00. Bineînțeles că tot din cauza soarelui ce se ridicase deja sus pe cer. Ne-am îmbrăcat, am mâncat un mic dejun mai consistent, iar înainte de ora 10.00 eram pe cheiul de lângă Primărie. Prima destinație din acea zi: Palatul Drottningholm (Drottningholms slott).
Palatul se află la câțiva kilometri de oraș, pe insula Lovön, iar denumirea sa se traduce aproximativ prin „Insulița reginei”. A fost construit în secolul 17 la indicațiile reginei-mamă Hedwig Eleonor de Holstein-Gottorp, dar de-a lungul timpului a suferit numeroase modificări și renovări. Până în secolul 18 a avut rol de reședință de vară a familiei regale, iar la acest moment are statutul de reședință privată, însă este inclus și în circuitul turistic, fiind una din principalele atracții ale zonei Stockholm.
Drumul cu vaporașul până la palat este în sine o atracție. Așa cum am mai spus, Stockholmul împreună cu suburbiile este un oraș împrăștiat pe un întreg arhipelag de insule și insulițe stâncoase pline de verdeață. Dacă aproape de zona centrală, zonele rezidențiale sunt mai îngrămădite, fiind alcătuite din blocuri de locuințe, pe măsură ce te depărtezi locul acestora este luat case mai mari sau mai mici răsfirate pe versanții stâncoși. Pe durata verii, suedezii profită de orice ocazie pentru a face plajă, a înota ori a se plimba cu caiacele, dar mai ales pentru a se bucura de cât mai mult soare, în anticiparea nopților lungi de iarnă polară.
După nici o oră de drum, am întrezărit acoperișul palatului. În timp ce vaporașul efectua manevrele de acostare, am putut admira palatul în toată splendoarea sa, o clădire în stil renascentist de culoare galbenă.
Pentru început am făcut turul interiorului palatului, prin încăperile înalte, pe scările largi străjuite de coloane de marmură și sculpturi.
În spatele palatului se întinde o imensă grădină barocă, atent îngrijită și presărată cu fântâni arteziene și statui aparținând sculptorului olandez Adriaen de Vries. 
Ieșind din palat către grădini, în partea dreapta se zărește o clădire micuță (în comparație cu palatul), construită în același stil. Aceasta este Teatrul Palatului, unul din puținele din Europa care încă funcționează cu dotările și instalațiile originale de la momentul construcției. În timpul turului de vizitare am remarcat relativitatea concepțiilor privind bogăție și sărăcie, atunci când ni s-a spus că multe din materiale cu care a fost construit sunt doar imitații ale unora mai scumpe precum marmura, pentru că „în acea vreme Suedia era o țară săracă”. Nu am putut să nu imi aduc aminte de sosirea regelui Carol I în România în 1866, când ajuns la Casa Golescu (o locuință modestă cu un etaj ce avea să servească drept reședință regală în următorii ani) i s-a spus „Sire, am ajuns la palat!”, iar tânărul monarh a privit în jur nedumerit la strada desfundată, unde prin mocirlă râneau porcii și a întrebat nedumerit „Dar unde este palatul???”.
Ultimul obiectiv de la Drottningholm a fost Pavilionul chinezesc, situat la aproximativ 10 minute de mers pe jos, undeva în capătul grădinilor. Personal nu am fost prea impresionat, căci interiorul mi s-a părut a fi doar un amestec kitschos al stilului chinezesc cu cel european.
După un sandwich la pachet, ne-am îmbarcat din nou pe vas și am luat-o înapoi către Stockholm, de unde aveam să luam cursa către Vaxholm.
Vaxholm este o localitate aflată în estul arhipelagului, privită de cei din zonă ca o destinație de vacanță ori de weekend. Pe o insuliță aflată la nici 100 metri se află situată Fortăreața Vaxholm (Vaxholms fästning), numită uneori și Castelul Vaxholm, deși termenul de fortăreață i se potrivește mai bine, având în vedere arhitectura și destinația din trecut a construcției. A fost construită în secolul 16 pentru a proteja capitala de atacurile venite dinspre este, însă începând cu secolul 19, datorită apariției armatelor și tehnicilor de luptă moderne, importanța sa a început să scadă, la acest moment adăpostind doar Muzeul Gărzii de Coastă.
Author: Can Burcin Sahin / LCProBild - visitstockholm.com
După ce am coborât de pe vaporul care ne-a dus la Vaxholm, am traversat canalul către fortăreață cu un feribot ce se deplasa cu ajutorul unui cablu ce se înfășura și desfășura pe o rolă uriașă acționată de un motor. Am făcut turul fortăreței atât pe afară, cât și pe dinăuntru, ne-am urcat pe metereze și pe acoperiș, ne-am fotografiat cu tunurile din diferite epoci și am vizitat muzeul.
După ce am făcut turul fortăreței, ne-am plimbat un pic pe cheiul din Vaxholm, am luat câte o gustare, care în acea hoinăreală a însemnat aproape invariabil, un sandwich în folie de plastic cu o apă minerală și apoi ne-am întors în Stockholm. Etapa Suedia se terminase, iar în dimineața următoare plecam către Oslo.

Comments are closed.

string(12) "theme_locals"